Prima întâlnire a Comitetului Consultativ Regional TRAM a avut loc la Cluj Napoca

16 nov. 2016

 Ieri, 15 noiembrie 2016, ADR Nord-Vest a organizat prima întâlnire a Comitetului Consultativ Regional în cadrul proiectului TRAM – “Planuri de Acțiune pentru mobilitatea urbană sustenabilă”, finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul de Cooperare Teritorială INTERREG Europe 2014-2020.
La eveniment au luat parte reprezentanți ai administrațiilor publice locale, ai universităților, ai companiilor de transport public precum și reprezentanți ai mediului de afaceri, care fac parte din Comitetul Regional de Reprezentanți TRAM. Toate aceste organizații s-au angajat să ia parte în activitățile proiectului în ceea ce privește identificarea de bune practici și să contribuie la elaborarea planului de acțiune pentru îmbunătățirea implementării planurilor de mobilitate din Regiunea Nord-Vest.

În cadrul evenimentului s-a prezentat rolul Comitetului Regional de Reprezentanți în activitățile proiectului, exemple de soluții inteligente în domeniul mobilității precum și stadiul elaborării Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă în Regiunea Nord-Vest. Întâlnirea s-a încheiat cu trecerea în revistă a dificultăților existente în municipiile reședință de județ din regiune legate de îmbunătățirea mobilității și inventarierea nevoilor existente în acest sens în domeniu.
În următoarea perioadă activitățile proiectului vor consta în identificare unor exemple de succes din regiune și organizarea întâlnirilor cu mediul economic și cel de cercetare pentru elaborarea unor posibile soluții la problemele identificate.

Alături de ADR Nord-Vest, proiectul reunește alți 4 parteneri din Uniunea Europeană, precum Guvernul Regiunii Andalucia din Spania, Regiunea Blekinge din Suedia, Municipiul Miskolc din Ungaria și Regiunea Marche din Italia, aceasta din urmă fiind și coordonatorul consorțiului.
Pinterest

Adauga un comentariu

Mesajul tau va fi afisat dupa aprobare.
X

Legătura spre noul site aici.