Documente de programare 2014-2020

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 succede Programului Operațional Regional 2007-2013 și este unul dintre programele prin care România va putea accesa fondurile europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), în perioada actuală de programare.

Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 este gestionat de Autoritatea de Management pentru POR din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a fost adoptat de Comisia Europeană (CE) pe data de 23 iunie 2015. În luna mai 2015 a fost lansat în consultare publică Ghidul solicitantului. Condiții generale de accesare a fondurilor în cadrul POR 2014-2020. 


La data de 6 octombrie 2011, Comisia Europeană a adoptat varianta provizorie a pachetului legislativ care va constitui cadrul de implementare a Politicii de Coeziune pentru perioada 2014-2020. Noile propuneri sunt concepute pentru a consolida dimensiunea strategică a politicii şi pentru a se asigura că investiţiile UE sunt orientate asupra obiectivelor europene pe termen lung privind creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, în conformitate cu Strategia Europa 2020.

Pentru a contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 privind creşterea inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii, noile regulamente pentru accesarea fondurilor structurale vizează următoarele obiective tematice:

consolidarea cercetării, dezvoltării tehnologice şi a inovării;
îmbunătăţirea accesului şi a utilizării, precum şi creşterea calităţii tehnologiilor informaţiei şi comunicaţiilor;
îmbunătăţirea competitivităţii întreprinderilor mici şi mijlocii, a sectorului agricol şi a sectorului pescuitului şi acvaculturii;
sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon în toate sectoarele;
promovarea adaptării la schimbările climatice, a prevenirii şi a gestionării riscurilor;
protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor;
promovarea sistemelor de transport durabile şi eliminarea blocajelor din cadrul infrastructurilor reţelelor majore;
promovarea ocupării forţei de muncă şi sprijinirea mobilităţii forţei de muncă;
promovarea incluziunii sociale şi combaterea sărăciei;
investiţiile în educaţie, competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii;
consolidarea capacităţii instituţionale şi o administraţie publică eficientă.
În cadrul regulamentelor sunt propuse noi tipuri de instrumente pentru perioada 2014 – 2020, respectiv:

Planul de acţiune comun - un grup de proiecte implementate sub responsabilitatea beneficiarului, ca parte a programului sau programelor operaţionale;
Investiţie teritorială integrată - abordare integrată a strategiilor de dezvoltare urbană sau teritorială care implică investiţii din mai multe axe prioritare, din unul sau mai multe programe operaţionale;
Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii - este realizată prin strategii de dezvoltare locală pe zone integrate şi multisectoriale, fiind plasată sub responsabilitatea comunităţii, a grupurilor de acţiune locală formate din reprezentanţi ai intereselor socio-economice locale ale sectoarelor public şi privat; grupurile de acţiune locală elaborează şi pun în aplicare strategiile de dezvoltare locală.

Pinterest

Adauga un comentariu

Mesajul tau va fi afisat dupa aprobare.
X

Legătura spre noul site aici.