INTECS

La nivelul UE in anul 2009 s-au lansat o serie de apeluri de proiecte, în baza programului „Acţiuni pregătitoare în domeniul Sportului”, aşa numitele Preparatory Actions, care au menirea de finanţa proiecte prin intermediul cărora să se stabilească direcţiile prioritare în domeniul sportului la nivelul UE, respectiv de a formula politica europeană în acest domeniu si al unui program in domeniul sportului pentru a finanţa activităţi în domeniu pentru perioada 2014-2020.

Proiectul INTECS face parte din această categorie de proiecte iar coordonatorul este Federaţia Municipala de Învăţământ Rovaniemi din cadrul Universitatii de Ştiinţe Aplicate din Rovaniemi, Finlanda.

Obiectivele specifice ale proiectului urmaresc infiinţarea unei reţele internaţionale care să promoveze oportunităţile comune în cadrul reţelei INTECS între sporturile de iarnă şi instituţiile de învăţământ din UE. În acest fel instituţiile implicate pot colabora pentru rezolvarea diferitelor problemelor sau în legătură cu practicile pentru îmbinarea studiului cu pregătirea sportivă a tinerilor sportivi şi prin acest lucru să se găsească soluţii pentru realizarea “dublei-cariere”.

Reţeaua INTECS urmăreşte crearea unor oportunităţi de cooperare în reţea pentru instituţiile de învăţământ din UE implicate în sporturile de iarna. Scopul acestei reţele de cooperare este realizarea “dublei-cariere” de către tinerii sportivi care practica sporturile de iarnă, activitatile principale fiind crearea modelor de cooperare pentru reţeaua INTECS, analiza starii de fapt in regiunile partenere si a posibilelor solutii, participarea la workshopuri si diseminarea rezultatelor proiectului.

Rezultatele principale ale proiectului vor fi crearea modelului de cooperare al reţelei INTECS, adunarea informaţiilor privind problema zonelor de acţiune (modele optime de cooperare, probleme şi bune practici privind “dubla carieră” şi oportunităţile ICT) specificată de modulele de cercetare care trebuiesc implementate şi de documentele relevante care adună informaţiile colectate într-o formă simplă de adoptare si elaborarea unui plan de diseminare al informaţiilor rezultate din proiect.

Proiectul se desfasoara pe o periada de 14 luni, partenerii fiind institutii si scoli din toata Uniunea Europeana: Gimnaziul de Schi Stams, Austria, Universitatea Tartu, Facultatea de activităţi şi ştiinţe sportive, Estonia, Oberschulzentrum "Claudia von Medici" Mals, Italia, Academia de Educaţie Fizică şi Sport Gdansk, Polonia, Universitatea Comenius din Bratislava, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Slovacia, Universitarea Maribor, Slovenia si Universitatea de Tehnologie Lulea şi Centrul tehnologic specializat de măsurare a distanţelor Suedia

Activitatile proiectului sunt finantate direct de catre Comisia Europeana in proportie de 80% iar bugetul ADR Nord-Vest este de 11.309 euro.

Pinterest

Adauga un comentariu

Mesajul tau va fi afisat dupa aprobare.
X

Legătura spre noul site aici.