Fiecare județ din România va beneficia de un punct unic de informare, în cadrul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională, dedicat tuturor finanțărilor naționale și europene

Ieri, 12 aprilie 2016, Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România – ROREG a semnat protocolul de colaborare cu Ministerul Fondurilor Europene dedicat înființării unui punct unic de informare și consiliere, în fiecare județ, cu privire la accesarea fondurilor naționale și europene. Protocolul a fost semnat de doamna Aura RĂDUCU, Ministru în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, și de doamna Luminița MIHAILOV, vicepreședintele ROREG și director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.

În vederea punerii în aplicare a protocolului, Agențiile pentru Dezvoltare Regională urmează să semneze cu Ministerul Fondurilor Europene acorduri de colaborare similare, dar la nivel individual particularizate în funcție de nevoile identificate în fiecare regiune.

Furnizarea informațiilor cu privire la accesarea fondurilor naționale și europene se va face în cadrul unui punct unic de informare și consiliere numit „one-stop-shop”. Acest punct unic de informare și consiliere județean va funcționa ca un mecanism de sprijin pentru dezvoltarea ideilor de proiecte, atât în ceea ce privește furnizarea de informații corecte și actualizate privind oportunitățile de finanțare din diverse surse (din programe naționale sau din finanțări ale Uniunii Europene) cât și în ceea ce privește consilierea în dezvoltarea ideilor de proiect.

Specialiștii care vor activa în cadrul acestor „one-stop-shop”-uri vor fi persoane cu experiență în domeniul fondurilor europene și/sau în colaborarea cu mediul de afaceri astfel încât să asigure expertiza corespunzătoare. Aceștia vor oferi informații și consultanță, dar vor fi prezenți în județe și prin organizarea de evenimente dedicate.
***

ROREG este Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România și are ca scop reprezentarea acestora la nivel național și internațional în vederea sprijinirii dezvoltării lor instituționale și îndeplinirii obiectivelor care le revin în conformitate cu legea 315/28.06.2004 privind dezvoltarea regională în România.
***

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi – persoană de contact: Andreea Marcu, expert comunicare, ADR Nord-Vest, 0755777012 sau comunicare@nord-vest.ro
Pinterest

Adauga un comentariu

Mesajul tau va fi afisat dupa aprobare.
X

Legătura spre noul site aici.