Invitaţie deschisă pentru a deveni membri în Clusterul de Industrii Creative Transilvania de Nord

 Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest face apel către firmele, organizaţiile şi instituţiile cu activitate cultural-creativă şi recreativă de a-şi exprima interesul pentru a deveni membri în Clusterul de Industrii Creative Transilvania de Nord, care va fi constituit în toamna acestui an sub formă de asociaţie cu personalitate juridică.
Această inițiativă se desfășoară în parteneriat cu Cluj Innovation Park, societatea de administrare a Centrului Regional de Excelență în Industrii Creative, dezvoltat în zona Dealul Lombului, Cluj-Napoca, alături de alte organizații și structuri asociative cu experiență în managementul de cluster.

INDUSTRIILE CREATIVE sunt acele industrii care îşi au originea în creativitatea şi talentul indivizilor şi care au potențialul de a crea locuri de muncă şi de a genera prosperitate prin producerea şi exploatarea creativității, a proprietății intelectuale şi a ideilor.
Ele includ 11 mari domenii:
  • publicitate
  • arhitectură
  • arte și antichități
  • meșteșuguri
  • design
  • modă
  • film, video și fotografie
  • software, jocuri electronice
  • muzică și artele spectacolului
  • activitatea editurilor (cărţi, reviste, ziare), a bibliotecilor, a muzeelor
  • radio si televiziune
Rolul unui cluster este de a reuni în jurul unui domeniu firme, universităţi, institute de cercetare, autorităţi publice şi organizaţii catalizator, aflate în proximitate geografică, cu scopul de a genera idei, proiecte şi iniţiative comune, de a potenţa promovarea competenţelor membrilor, a structurii şi a concentrării geografice în exterior, de a asigura reprezentativitate şi vizibilitate crescută domeniului şi activităţilor membrilor. http://www.clusterobservatory.eu/ http://clustero.eu/
La nivel mondial, 30 de milioane de indivizi îşi desfășoară activitatea profesională în domeniul industriilor culturale şi creative, contribuind cu 3% la produsul intern brut global.
http://www.worldcreative.org/
În regiunea Nord-Vest a României, datele statistice relevă o concentrare de natură economică în aceste industrii (circa 3500 de companii, aprox 12% din totalul firmelor din sectorul cultural şi creativ din România), ceea ce plasează Regiunea Nord-Vest pe locul II la nivel naţional, după Bucureşti-Ilfov. Se remarcă o concentrare semnificativă a acestora în judeţul Cluj, unde îşi au sediul peste 50% din totalul firmelor de profil din Regiunea Nord-Vest, urmat de Bihor şi Maramureş, fiecare cu mai puţin de 20%.

Pentru înscriere prealabilă, transmiteţi un mail cu datele de contact către comunicare@nord-vest.ro

Pentru detalii suplimentare, vă stăm la dispoziţie prin Departamentul Proiecte şi Relaţii Internaţionale, tel 0264-431550, Interior 23.
Pinterest

Adauga un comentariu

Mesajul tau va fi afisat dupa aprobare.
X

Legătura spre noul site aici.